Secretul 5 Cum sa elimini costurile generate de musafirii ... potentiali de peste an !!!

Agentie imobiliara Gheorgheni

Secretul 5 Cum sa elimini costurile generate de musafirii ... potentiali de peste an !!!

Asa cum ti-am promis, iti voi spune, de ce gandul la musafirii ce o sa innopteze la tine odata pe an te poate costa mii sau zeci de mii de euro in plus, si cum sa elimini aceste costuri nejustificate :) !!!

De ce insist atât de mult asupra optimizării bugetului (economii, încadrarea în bugete, ţinerea în frâu a costurilor de execuţie)? Pentru că optimizându-ți bugetul până la ultimul leu, vei reuși să îți permiți ceea ce îți dorești, fără să trebuiască să te îngropi în datorii sau să prelungești perioada de construcție și finisare a casei tale.

RECOMANDARE:

Sfatul meu este să îți construiești o casă care să fie croită pe măsura ta, pentru nevoile tale existente. Calculează-ți spațiul pe care ți-l dorești în acest moment și include în această ecuație și evenimentele despre care ești sigur că se vor întâmpla în următorii 5-10 ani.

Nu te gândi că pentru a primi oaspeți peste noapte ai nevoie de camere speciale, mai ales dacă asta te costă încă o zecime peste bugetul disponibil.

Cu siguranță poți găsi și alte soluții, alături de proiectant, pentru a rezolva astfel de situații fără să fii nevoit să adaugi una sau mai multe încăperi la proiectul iniţial al casei.

Pentru că o cameră în plus poate însemna că va trebui să tai din alte investiţii necesare pentru încheierea proiectului... De ce să renunți la concedii sau la mașina dorită, la mobila pe care o preferai, la finisajele sau designul pe care le-ai visat, pentru o cameră pe care o vei folosi doar de câteva ori?

Stabileşte suprafaţa pe care ţi-o doreşti pentru fiecare cameră în funcție de dimensiunile locuinței actuale și rezistă tentației de a-ți dubla suprafața totală doar pentru că îţi doreşti foarte mult să evadezi din strâmtoarea unui bloc.

Pentru a calcula în avans numărul optim de camere pentru casa ta, folosește următoarea formulă simplă:

Număr camere = X Dormitoare copii + 1 Dormitor matrimonial + 1 Living

Bazându-ne pe această formulă de calcul, o familie care are 2 copii ar avea nevoie de 2 dormitoare pentru aceștia, 1 dormitor matrimonial și 1 living, adică de o casă cu un număr total de 4 camere.


NUMĂRUL DE BĂI,

O decizie cu IMPLICAȚII MAJORE în bugetul casei


Dacă tocmai te muți dintr-un apartament în care ați locuit 2 adulți și 2 copii și ați avut o singură baie, este perfect de înțeles această necesitate de a construi câte o baie pentru fiecare membru al familiei, dacă se poate.


La fel ca în cazul numărului de dormitoare, pentru o familie cu 2 copii, 2 băi sunt suficiente pentru un trai liniștit: o baie completă și una de serviciu. O baie pentru fiecare membru al familiei chiar nu este necesară, în special având în vedere faptul că o astfel de dorinţă ar creşte semnificativ costul de execuție - excepție făcând doar cazul în care ai un buget generos la dispoziție.

Cele două băi te pot ajuta să îți diminuezi nivelul de stres, să câștigi timp dimineața și să economisești sume importante de bani (prin faptul că vei avea două băi în loc de 4-5 sau mai multe).


Așadar, gândește-te foarte bine înainte să îți adaugi o a treia, a patra sau a cincea baie. Baile costa !!!

Chiar ai nevoie de ele? Dacă răspunsul este "Da!", atunci analizează, împreună cu constructorul tău, cu cât va crește bugetul final de execuție și dacă ți-l poți permite astfel încât să nu fii nevoit să faci compromisuri privind celelalte caracteristici ale casei de vis.

In articolul urmator iti voi dezvalui cum poti sa reduci costurile in momentul in care ajungi la partea de finisaje!!! Acolo unde se duc banii , acolo e bine sa fii cu ochii pe ei !!!!


Sursa

Cristian Budau
Construieste cu capul pe umeri pentru a ramane cu bani in buzunar :)